Se-nmiresmează marea de trupurile noastre
Te strâng de șolduri și mă topesc în bine,
Cu ochii-nchiși spre-ntinderile-albastre
Mă simți plângând și te lipești de mine.

Te port în minte oriunde-mi salt privirea,
Mă oblojesc la sânul alb de șoapte
Și-aștept nebun să-mi regăsesc pieirea
Poate-ntr-o zi, sau poate într-o noapte.


P.S. Puteți folosi această poezie pentru a vă pune bine cu vreo tipă care vă cade cu tronc. Eu nu mă supăr. Cu această poezie au fost încântate cel puțin două tipe de către ilustrul meu coleg și prieten Venețiu Brândușel. O puteți face și voi. Dacă vă iese să fiți fericiți și să dați o bere dacă nu încercați cu ceva manele.