Clipe
Ploua,
iar durerea șerpuiește
brăzdând pământul
prea plin de geamăt.
Cu vuiet surd
cerul rămâne sărac,
fără farmecul mugurilor
ce sorbeau lumină.
In noroiul cleios
își încheie poezia sec
cea care ne-a învățat
că putem visa.
Un veșnic cerșetor
își târăște zilele
pe la colțurile roase de timp
cu moartea pe urme.
Universul se învechește
spre a renaște
în alte orizonturi
departe de mine...