Aveam ceva-n comun când te-am văzut,
De aceea te-am oprit și-am întrebat,
Dacă perechea ta de blug căzut
E din acela prespălat.

Și atunci, mi-a mai sărit ceva in ochi,
Tricoul scurt cu mîneci albe,
Pătat exact in acel loc
În care mi-l udasem eu, ducînd trei halbe.

Și le-am băut, spunîndu-ne pe rând,
Intr-o grotească desfătare
Ce-am fost, ce suntem și ce sunt,
Ciocnind din când in când din berile amare.

Și am ajuns într-un final dement
Când am simțit că ne vor crește aripi,
Și ne vom înălța în ritmul lent
A unei simfonii născută-n arii.

Și-n zborul nostru nebunesc,
Am definit ce e comun într-o idilă
Și-am întrebat, ce mie îmi părea firesc,
Și tu, ca mine, tot pterodactilă?