“Albastru
este o culoare de bază a paletei cromatice”
Spun specialiștii;

“Este culoarea cerului înalt”
Spun aviatorii, ridicând ochii
Pentru a măsura nebulozitatea, vizibilitatea
Și alte informații pentru drumul lor zilnic
Între oameni și zei;

“Este culoarea ochilor iubitei”
spune tânărul, stângaci, roșind ușor
când privirea îmi coboară, involuntar,
pe buchetul de flori pe care-l trece
cu gesturi mici, nervoase,
dintr-o mână în alta;

“Este culoarea mingii pe care am pierdut-o
astă vară la mare”, spune
puștoaica de la colțul blocului, strivindu-și
o lacrimă: “Ce mare și frumoasă era!”

“Este culoarea mașinii mele” spune mândru,
Scoțându-și pieptul în afară, vecinul meu;

“Este culoarea pe care mi-a inspirat-o
poezia din manualul de literatură”
îmi spunea liceacna cu ochelari
pe care am întâlnit-o în parc;

“Albastrul, domnul meu, este culoarea
vieții, a naturii, atunci când totul
se bucură de strălucirea soarelui,
când contrastele…” îmi explica doct,
lansat într-o lungă dizertație,
pictorul bărbos, mirosind a vopsele
la o expoziție; îl aproba fotograful
cu pipa în gură, dând ușor din cap
invitîndu-mă să-i admir instantaneele…

“Albastru mi-e sufletul
când beau un pahar în plus,
și chiar dacă nasul mi se face
roșu”, îmi explica, împleticit,
un om în bufetul gării;

“Albastru… albastru sunt eu”
spune poetul
cufundându-și pana
în călimara albastră a inspirației
și mâzgălind câteva rânduri
pe-o foaie dezolant de albă…