A fost o vreme când sincer te iubeam,
Si in nopțile cu lună adesea te visam,
În fiecare zi mă gândeam la tine,
Și inima mea plângea,scăldată in iubire,
Eram singur,trist,nefericit,
Și-mi blestemam ceasul când m-am indrăgostit...
Viața era un chin...durere nesfârșită...
Nu,dragă domnișoară,îți jur,n-ai fost mințită...
Mi-a fost foarte greu ca să renunț la tine,
Știi,Ana Maria,ce însemni azi pentru mine?
Un înger palid,cu aripi fulgerate,
O biată amintire a unei iubiri curate,
O dragoste aprinsă și o durere mută,
Un vis și o speranță,definitiv pierdută...
Și nimeni n-o să mai fie de-acum în viața mea,
Te voi purta in suflet și nu te voi uita...
N-ai înțeles cât de mult te iubesc?
Au înțeles toți, tu nu m-ai înțeles!
Acum nici ca-mi pasă de iubirea-mi chinuită,
Eu voi trăi într-o lume in visuri rătăcită...
Și două lumi diferite pe amândoi ne despart,
Tu vei fi fericită...Eu? Doar un blestemat....