Ciudata aratare, omul asta al Tau, Doamne,
urat se mai face de tavalirea noroiului,
minunat a fost atunci cand l-ai luat in palmele Tale
si i-ai dat Chip, dupa al Tau, si i-ai aratat
Calea spre tine, samanta care moare spre viata.
Ciudata devenire, Doamne, mi-am luat in spinare,
m-am alaturat surzilor ca sa te intreb cat sa Te
mai astept si am furat lumina ca sa nu Te aud,
Schiopii umblau, orbii vedeau, leprosii se curatau,
cei ce se amestecasera din nou cu pamantul inviau
iar eu Te bateam, Te scuipam, Te alungam,
si radeam, si ma faceam pe mine dumnezeu cand Tu
ai trimis Iubirea Ta pentru ca noi sa fim
D(in)UM(bre)NE(cuvantatoare)ZEI,
boomerangul acela trimis noua in dar pentru
a-i aduce la Tine pe cei care si-ar intoarce fata;
si noi - ha, ha - am preferat sa devenim
in nedevenire umbre, sa dezordonam ordinea Ta,
am ridicat glasul, auzi, glasul! impotriva Celui
care ni-l daduse pentru a declara iubirea Lui
si I-am spus sa plece, ca noi ne suntem de ajuns,
de prea mult pamant nu mai putem suporta cerul,
de prea mult intuneric vom stinge Lumina,
de prea mult nimic ne multumim cu neantul,
de prea mult tine o sa raman doar eu si
de prea mult eu am sa ma incui in mine.

Si Tu ne-ai iertat
si Tu ne primesti din nou in Tine
si ne faci fii, pe noi, strainii ratacitori.