Doamne! Cât de mult îmi mai doresc să-mi plângi
în brațele-mi ce te-nvăluie cu surde șoapte,
astăzi, mâini, ieri, ba chiar deseară în miez de noapte.
Ca un prunc ce-și află mama voi să-mi plângi,

dar nu de teamă, de tristeți sau de multe alte’,
ci de ape ce tremură când le-atingi,
de-un vis frumos, ce-ntre palme voi să-l prinzi,
și precum o floare să ți-l pui dupa ureche.

Ești mult prea tristă la vorbele mele,
că nu pot nunti Soarele și Luna,
deși privim cu dor aceleași stele,

deși sub salca ce se naște colea
ascultăm în doi cântul de din vale.
Cât îmi doresc..., dar totul e aievea.
(09.05.2000,Turda)