Fiecare poezie e o parte din mine.
Când le voi scrie pe toate cu ce rămân?
Fiecare sărut e o parte din tine.
Când vor fi sorbite, eu, eu cu ce rămân?

Poate, fântânile n-au să sece,
Poate, se vor muta mai încolo, mult mai...
Dar eu, eu vreu să rămân ghizd la fântână,
Așteptând timpul ce nu mai trece,
Rugând nisipul să băltească, și-un scai
O să mă înțepe, hoț de sânge, în mână.

Fiecare mort e un strat de flori.
Când se vor veșteji, ce mai rămâne?
Fiecare zâmbet poate da fiori.
Când se stinge, ție, ție ce-ți rămâne?

Poate cu lacrimile ce nu cad
Voi meșteri un bulgare de apă.
Poate sub părul tău stă să cadă
Un bulgare de nimic. Simți cum scad
Þipetele pământului lovit de sapă
Când ascund bulgări. E atât de fadă

Fiecare poartă de fier cu balamale ruginite,
- Când înțepenește, ce fac ce-i ce rămân?-
Fiecare înghițitură cu margini ascuțite.
De ce să stau, când aș putea să rămân?