Mă simt vinovată
De poezie,
De amor
Si de aripă in zbor...
Mă simt
Miez de piatră
Si nebunie
Neliniste adancă
In ochiul de lacrimi
Izvor...

Mă simt vinovată
De primăvară
De iarbă,
De muguri
Si de rădăcini
De clipa albastră
Ce-ar vrea
Să inteleagă
De ce port pe frunte
Coroană de spini...


Asa ma simt de cate ori trebuie sa recunosc ca am scris poezii, ca mai scriu cand si cand...vinovată fără vină... si totusi, am aceptat două iesiri in public pt. saptamana viitoare... imi asum faptele, cuvintele si cu ele in traista, ma voi duce acolo unde sunt asteptata...vine sau a venit primavara... si uneori oamenii mai au nevoie si de poezie...chiar vor sa ne vada...ca pe niste ciudati... sa spuna, ia acolo niste scriitori...oameni ca oamenii, vinovati de suflet si poezie...