suflet, suflet vinovat
întinde-te în mine ca-ntr-un pat
din neputință potrivește-ți perna
cu poezia fă-ți un nume, ca atena
pe vremea-n care nu era cetate
era doar suflete desperecheate
în fiecare piatră fiecare univers
când încă nu pășea ca mortul – fără mers
arzând cu lumânări un aer prea curat
când zeus era zeus nu simplu împărat
și când olimp era un munte, dar nu munte
lauri împodobind desperecheata frunte
a unui drept cilindru cu găuri de lumină
prin care să coboare supremul din mașină
bolnav rupând în mine o pernă-n neputință
un pat pe care mortul devine neființă
al cărui suflet veșnic și veșnic vinovat
rămâne-n sine însuși poet desperecheat
un nume ca atena cu trup, dar nu cetate
cu frunte, nu cu turnuri, cu membre și cu spate
cărând din sine însuși în sine însuși piatra
pe care doarme ea moartea desperecheata
cu limba acordată la cântecul din păsări
cu mersul rupt din zborul ciudatelor nepăsări
fixând sub ochiii ei grilaje la fereastră
iar gura fiind o poartă spre ne-atena noastră
în patul rupt din suflet pe perna potrivită
de tine fiindu-ți silă pe tine te vomită
expectorează-ți lumea expectorează-ți forma
în formele cuprinse expectorează-ți norma
fă din păcat principiu din vină fă substanță
din tine fă mâner de aur la o clanță
o clanță într-o ușă-ntr-un perete-ntr-o cetate
cu frunte nu cu turn cu membre și cu spate
care strivit de toate se-ntinde mort pe pat
așază-ți și o pernă poet desperecheat
așază-ți și un vis așază-ți și un cântec
descrie cum olimpul te macină în pântec
cum zeus printre mațe te roade ca o foame
cuvintele-s nectar și paginile poame
cum fiecare vers e singur într-o lume
poet desperecheat atenă fără nume
cu străzi pe care cânți în barbă ca nebunul
că îngerii sunt doi în trupul lor de unu…