Atât de rar ne este dată starea
De calm curat, când ninge și-mprejur e
O rariște de pini, ori o pădure
Ca fumul ne-nconjoară și ca marea.

Când printre trunchiuri țapii trec să-și mute
Puii și mângâiatele lor ciute
Încremenind de teamă cînd se-aude
Umbra mișcându-și marginile ude.

Când mult iubindu-te aș vrea prostește
Să te îndemn, să-ți poruncesc: privește!
Acum, nu mai târziu, și nu pe fugă!

Când mult iubindu-te, răspund în rugă,
Trădez rănită starea noastră rară
De blând vânat adulmecat de fiară.

Din volumul “Ape cu plute”, 1975