de câte ori mă-ndeamnă
lumina
la scăpare?
și-atunci
eu fug
spre florile din zare
și din vis
mă rog să zbor
dar mă târăsc
în timp ce mor
în neantul vizibilelor umbre
de rădăcini firave de copaci

voi crede doar în moartea mea
atât de sinceră
și trădătoare
ascunsă-ntre zăbrele
de spital de nebuni și de iele
și pot zbiera cât vreau atunci
când nimeni nu m-aude
nici măcar eu însămi
știu doar să mor corect
în brațele tale

când nu voi mai avea nici suferință
mă voi strânge anonim de gură
È™-apoi
voi fi liberă-n statuetele de bronz
cu lumini incandescente
a florilor suferiscente.
și poate-atunci...
voi muri mai simplu decât acum.