Mă treceam lent, prin ani
Cu ierni lungi, liniștite,
Cu cețuri peste ghețuri
Și demnități sfîrșite
La margine de-oraÈ™
Într-o casă imensă
Trăiam uitat de lume
ÃŽntr-un nord ne-nsemnat.
Verile, dezbrăcat
Ca un indian negru
Ascultam des, povești
Despre unchi de departe
Ce trăiau in Far West.

Pe lîngă servitoare
Stam la bucătărie
Și visam depărtări
Și o Chină altfel.
Mă uitam spre bărbații
Ce mîncau, vulgar, brînză
Și fumau, mut, țigara
Făr' să se sinchisească.
Nimeni nu se gîndea
Că, doborît de noapte,
Mă chinuiam de moarte
Cu marea plictiseală
Ce-mi apăsa pe suflet
Zăcînd in patul lung.
Visam să fug cu-n tren
Ce nu-l prindeam nicicînd.


Copilăria mea
Trecută-n servilință
Se transforma ca planta
Ce-odată, se usucă,
ÃŽn cercuri de familii
Plonjat de moartea morții,
Marcat de-un doliu zilnic
Ce mă-apăsa pe suflet
Abia-mi mai țineam plînsul,
Ca la sacrificare
Cînd vedeam vreo junghiere,
Un animal murind.

Copilăria mea,
Explodă dintr-o dată
Cînd, devenind un tînăr
Spărsei zidul de liniști
Ce-un mîine deschidea.
O primă, albă floare
Îmi răsări în cale,
Era prima iubire,
O fatä inocentă
Gingașă și fricoasă:
De-atunci zbor peste ore
Și peste știri nefaste,
Peste lupte barbare
Războaie-ale tristeții
Și-abia acum observ
Că sînt deja bătrîn,
Apus, în seara vieții.