Sunt doar a ta, privește-mă trist!
E-atât pustiu în ochii tăi,
Iubire și tăgadă.
Cu palme reci, cu vis de Christ
Mă prăbușesc în tine de mă vrei
Și-n moartea-ți de zăpadă.


De-ai ști că te zăresc pe drum
Pustiu în miez de noapte,
Te simt tăcut în vis târziu,
Dar buza ta cu gust de scrum
Și iz de mere coapte
Se pierde crud în somnul străveziu.

Și nu mă știi, și nu mă simți…
Cât dor îmi e de tine,
Copilul meu cu ochi cărunți
Și vise bizantine.

Cuvântul tău paradoxal și crud
Mă mângâie pe aripă de vers,
Te mai aștept o clipă fără somn
Cu suflet plâns, de sânge ud,
Cu gând absurd și cântec șters,
Ciudat și singur nopții mele domn.

Tăceri prin vorbe rătăcesc,
Doar timpul ondulat și negru
Alai îmi poartă pe cărări de dor.
Amar mă sting și totuși te iubesc,
Că ființa ta din fum de cedru
Mi-atinge pleoap-amețitor.

Magia clipelor prea vechi
Lumini și umbre îmi șoptește.
Te-aștept străină de mă vrei,
ÃŽntinde palmele perechi
Spre pieptul meu ce te cerșește,
Cufundă-te în ochii mei.

Nopților de vânt și ploi
Mă închin fără suspine,
Ochii mei te plâng prea goi,
Cât dor îmi e de tine…

Și dor îmi e să te arunci
ÃŽn visul meu de-o noapte,
Să-mi lași pe buze gust de soc
Și-n pântec zvon de prunci,
Privește-mă din nou și poate
Găsi-vei zbor și plâns și joc…

Atât de-aproape ești, numai un pas
De tine mă desparte și-un abis
Mă leagă azi de mersul tău de rac,
De pana ta de fum, de lacrima din glas,
De gândul răsturnat ce încă nu l-ai zis
Și de sărutul tău cu gust de cozonac.

În seara cu aromă de salcâm
Atingeri tremurate
M-au răstignit păgân,
Am vrut zăgazuri să fărâm,
Să se reverse clipe înghețate
Din gândul meu mult prea bătrân.

Timp trecut și gând amar
Se topesc urlând în mine,
Dac-ai ști, copil stelar,
Cât dor îmi e de tine!