dincolo de porți,
cerul mohorât își plânge încă nenașterea,
tulburând apele tăcerii cu lacrimi atemporale

de-abia îl mai zăresc printr-un ochi
străin,
celălalt mă risipește în irizații atrofiate prematur

în rai,
prin iarba încâlcită defilează anevoios îngeri
cu aripile în lanțuri de ceară

oglinzile mint,
infernul e mult mai aproape decât pare


de obicei