Te-ai desenat simplu, dincolo de fereastră
ca propria-mi respirație înflorind în ghirlande de acant
Mă privești drept, răscolindu-mi în trup ape grele
demult prizoniere cu brațele vinete
între maluri de zgură
Mestecat cu degete lungi, pritocit, curățat,
sângele meu uită treptat sensul durerii
De unde au învățat ochii tăi să mă ceară
de unde cum să mă smulgă - resemnată sămânță -
din piatră?
Cum au știut să-mi găsească, ascunse în praf
tremurând speriate, arípile rupte,
posedate de albastru
până la muguri?

Însetați împărțim amândoi anotimpul furat,
aruncat peste gard neglijent cum aruncă poștașul în fugă
o scrisoare de dor cu adresa greșită
Ne udă ilegale serafice ploi, uimiți, bob cu bob
le strângem pe buze mierea secretă
Ne umplem unul de altul, ne absorbim
ne împletim pătimaș în magice nunți,
ucise în zori
și reaprinse fără odihnă noapte de noapte
Înduioșată, oglinda
ne îngăduie o clipă împreună
frunte asudată lipită de frunte, sărut strivit în sărut
aceeași disperată, nesățioasă bătaie de inimă
și într-o parte și în alta