Ai fost intotdeauna
o pasare ciudata
cu tipete amare.
Crezand ca te-ocrotesc
tinandu-te la piept
te-am aflat intr-o zi
agonizand cu febra
si aripile-uscate
de prea mult cald
sau poate
de prea multa racoare.
Privirea ta albastra
imi umple azi fiinta
c-un galgait de lacrimi.
Si pe cand febra-ti creste
stau impietrit, acolo
cu agonia-n suflet
in timp ce marea seaca,
muntii se scurg in campuri,
mana ta alba-n strigat,
ochii adanci in iarba,
dragostea in nisipuri.