rătăceam amândoi pe buza
sângerândă a căii lactee
deodată
ai lăsat să îți lunece
rochia de foc
pe fereastra unui zâmbet
de chihlimbar
pocneau ca niște artificii de crăciun
mugurii vârstei
pocneau ca niște muguri în pârg
toți nasturii din lume
iar tu mă așteptai
desfrunzită cu dezmierdările
obrăzniciei de felină
în garsoniera celui de-al
noulea cer
de atunci nu mai umblu în
patru labe ci
mai mult în mâini
ce păcat ce păcat ce păcat
limanul meu cu nume
de femeie
ce păcat
că mi-am zdrobit surâsul
de clopotul cerului
la marginea
galaxiei
acum umbra tăcută a ploii
căutându-mă prin iarbă
îmi mângâie
ochii
și mîinile
și buzele
de cleștar