dar cel mai mult îmi plăcea prin tunelul acela
între mare și zidirile melodioase cu ferestre și alte minuni
era ca un rit de trecere prin roșu aveam umerii arcuiți de mirare
mi se scurgea nisipul din păr luminiscent și frunzele din jurul gâtului
bărbatul de lângă mine zicea că aude și el tam-tamurile
săptămâna patimilor râdea între noi cu genunchii la gură
vino să numeri zilele aici îl chemam într-o poezie cu fantome de gheață
mi se topeau albastre cuvintele derutate pe marginea gândului
uită-mă abandonează-mă într-un vis îl rugam
eu nu pot merge mai departe
soarele vrea să apună pe buzele mele îmi este noapte de tine
îmi este unul și același anotimp deja pentru totdeauna de tine tu știi
dacă vrei să rămâi
dacă tu ai brațele fără de început și fără de sfârșit

07.04.04