Încă mai arunc vise
pe spirala orelor
în joia fără număr
si cu nume nesigur
către ziua de ieri
pierdută în mine
zâmbind ascendent
dependent de cuvinte

Încă mă uit la cer
și-apoi la pământ
căutând un străin
și găsesc cuvinte
rămase orfane de noi
puse la presat între
un simulacru de nor
și o pală de vânt

Le-ai ucis tocmai azi
când mă lepădam
de toate gândurile
fantastic tremurând
la fiecare pas
gata să se fărâme
să se închine păgân
în fața amintirilor tale

Mă simt de parcă
n-ar mai fi nici cer
nici pământ ci doar timpul
bătând strazile ca un nebun
vorbind cu sine despre demoni

E joi și e soare desigur
dar timpul s-a dezacordat
în el nu respirăm noi doi
ci numai unul și singur
și amurgul de aprilie
cu râsul lui ciudat

Primăvara asta minte,
aerul NU miroase a soare
a salcie tânără și a petale
împrăștiate în uitare
a rânduri rupte șterse
din poveste

Mă simt gândindu-mă la tine
și nu mai pot vorbi de-atâta
liniște ce se așterne egală
cu sine, egală cu tine
niciodată cu noi
în mine