Afara pluteste ispita-n deriva
cu mine cu tine cu noi
cu dragostea noastra
duhnind a coliva
cu soapte scuipate-n noroi.

Si clatina iarasi in ceruri altare
smulgand intuneric cu gheare
demonii soaptelor tale
improasca noroi.

Totusi sa nu te-nvinga bucuria
momentelor in care poezia
era scaldata intr-un vehi pacat
de care insa n-ai scapat
ci l-ai lasat sa stea la tinne-n brate
sa-si toarca marsavia ca o mata
apoi sa se preschimen fita
sa-ti deie drumu si apoi
sa te inhate iar
tot din noroi.