nimeni nu aruncă făina înaintea zorilor
cu toții încercăm să coacem pe suflet
pâinea dorită de focul inimii
dăruim fiecărui trecator câte o firimitură
în semn de ragaz pe gânduri de noapte
atingem vântul și ne amăgim cu sărutul lui
risipit prin locurile unde crește lanul iluziilor
ce îl culeg sărmanele suflete înainte de toamnă
doar sub pamant se află rădăcinile speranței
în cer nu e loc decât de pliante cu sâmburi
de viață cu muguri uciși pe luna lui Marte
nimic nu se termină, rămân brutari neavizați
să continue dospirea viselor
fără să arunce nici unul cu faină
înaintea zorilor ce promit lumină.