Atâtea vorbe, uneori prea multe,
Orbesc ființa și o cred în stare
Să intre în arenă temătoare,
Ca să forțeze biciul să asculte.

O taină smulge pofta de visare
Și gata e în mine să exulte.
Privesc spre țărmul cu speranțe culte
Poftind să mușc din mal vegheat de soare.

Pretind că știu din moarte și din viață
Să răscolesc ce-i mai de preț și greu
Și să înalț un foc în trup de gheață.

Nasc teorii și le rezolv mereu.
Stăpân pe taina care mă răsfață,
Mă lupt să fiu, dar haosul sunt eu.