"Mangaierile noastre din brate de apa
Au sa moara in mare"...
Asa suna un cantec de izvor,
Primul "te iubesc" scris in palma
Umeda si mica, de copil,
Cu litere tremurate si albastre.
Atatea refluxuri ce-au trecut
Au sters darele de nisip
Si au lasat in urma tarana goala.
Cantecul Atlantidei moarte,
Cu zdreanta neagra a obsesiei
Fluturand moale la catarg
S-a stins si el demult.
A ramas tacere si suflu sterp.

Flacari vinetii parjolind praful,
dadeau ultima sclipire
Unor stele cazatoare
Ce mureau si ele sufocate de caldura.
Aer galben-pai, murdar,
Pulsa in trambe fumegande.
Si a inceput ploaia.

A plouat rece.
A plouat apasat.
A plouat cu stropi aprinsi,
Mici si moi.
A plouat cu stropi de teama,
Prelungi si taiosi.
A plouat cu stropi de ras,
Rotunzi si galagiosi.
A plouat in negru-alb,
Lasand umbre delicate.
A plouat in curcubee,
Cu raze colorate de lumina.
N-au fost nori.
Nu a fost vant.
Doar apa rostogolindu-se
In siroaie impletite.

Si s-au auzit valurile.
Si a zornait infundat din nou nisipul,
Cuprinzand avid tarana.
Cantecul taramului disparut
Mort a ramas.
Insa au renascut soapte
Ce au invatat din nou rostirea
Si s-au articulat in cuvinte
Desenate cu degete de ploaie.
... Aceleasi.