timpul
uneori adoarme la mine în brațe
ca un copil obosit
vinovat
de prea multă lumină și joc risipit
atunci
mă retrag
tăcut puțin inhibat
în conul de umbră al inimii mele de piatră sihastră
și încep să fac lucruri
de o semnificație îndoielnică
poate albastră
vorbesc cu mine însumi despre mistica numărului trei
scriu poeme abstracte în limba cireșilor tineri
și mă îndrăgostesc așa fără temei
inutil
asemeni
aceluiași timp obosit
adormit la mine în brațe
copil