Revarsă-ți căldura, soare torid
Al unei după-amiezi de vară.
Topește-mi sufletul
În jarbele de foc ale infernului,
Privește-mă în umbra esenței de "a fi".

Umbră palidă a vieții nesfârșite,
Oriunde m-aș duce, privirea ta aș întâlni.
De ce ? Umbră rătăcitoare,
abați viata din cursul ei firesc,
așa cum apa-și curmă calmul
în furtunoasele torente.

Pământ! Pământ! Pământ!
Te chem, ca să îmi dai răspuns.
Tu sprijini umbra; palidă închipuire.
Tu, viața n-ai putea să o redai
De-ar fi ca imprevizibilul sau premeditarea
să curme firescul existentei.

Doar umbra, ce spânzură deasupra,
ea ar fi o oglindă spartă,
ce mă privește ... în cioburi.