serenade cu mozaic de calatis
peste timplele tale populate de
amanti sanguini care piloteaza
secunde fara viitor spre mijlocul
turnurilor gemene ale neuronilor
care iti amintesc de amfora din
care bausem cand mai aveam de picurat
doar un strop de alhambra ca sa
te fac nemuritoare peste tot
fumegandul imperiu al extremitatilor
ce determina rasul extatic
de rasul nervos.

la iarna nu stiu ce o sa ma fac
poate ca voi turba, poate ca-mi
vor descoperi o boala noua si
momentan incurabila si ma vor lua
sub observatie,
asa gandesc eu ca te-as
putea face geloasa pe trupul meu
ca o autostrada pe care este deviata
circulatia lumii si pe mintea mea
ferecata de plins ascuns.