aveam niște aripi de sticlă
le purtam numai dimineața și la înmormântările cuvenite
iubita mea (respiratoare de performanță și multe altele)
mă lăsa să zbor prin cameră închidea cu grijă geamul
să nu cumva să iesi în afară să te pierzi printre păsări
apoi ne iubeam într-o plenitudine caldă
ea orbea de atâta dăruire
o luam de mână o duceam în curte să mănance iasomie proaspătă
cât mai e până la marile ploi mă întreba
o săptamână cel mult două nu știam exact
ne născusem amândoi într-o uitare
număram zilele cu atâta teamă
spre seară venea de undeva un șoim cu picioare de lut
ne ciugulea ochii
apoi ne lăsa să ne odihnim unul într-altul
nevinovați