Primăvara aceasta se poartă orgoliile,
Asortate cu șal în culoarea mâniei.
Se-nroșesc tremurând rușinate magnoliile -
Martori triști, fără grai, la debutul orgiei.

Se drapează în clini implorând fanteziile
Câte-o vorbă de duh, cu un fald duelist,
Curg, mantie de foc otrăvit, ironiile
Din adâncul cernut de-un condei modernist.

Scăpărând în ruine de vis, nestematele,
Pe un umăr, îngână cuvânt îngeresc,
Dar colecția poartă cu sine stigmatele
De pucioasă și jar într-un imn pământesc.

La urechi, diamante, rivale regretelor,
Hohotesc înfundat ca o mască de șoapte,
Aprinzând nebunia pe fundalul portretelor
Ce se luptă timid la ieșirea din noapte.

Și din fastul viclean al paradei cuvintelor
Șifonate-or ieși numai vise culese
Dintre lacrimi de jad pe altarul mormintelor.
Dar pe podium, în zâmbet, nu-i nimeni să-i pese.