Cioburi de timp apus
Dintr-o clepsidră spartă
Zgîrie
Aprig, cu furie,
Taie, nu iartă,
Cu sîngele curgînd de jos în sus.





Concav hiatus,
Prin falduri de timp
Trecutul s-a suprapus
Peste acum întunecat și plat.



Doar aparență de prezent
Și-un gust ciudat, vag cunoscut:
Simt cà trăiesc intermitent
Și cu aromă de trecut.


Lumina e aceeași, dar cam mată,
Și noaptea-i prea tăcută
Pentru a fi adevarată.
E o muzică de lume nenăscută.


Voi mai fi fost acest acum
Prăfuit
Și semănînd leit
Cu acel atunci postum ?

Bucuresti, 14 noiembrie 1994