îngrop morminte de zăpadă din lumină
s-a născut întunericul sau cineva
se joacă punând în cuiburi ouă stricate
din pasărea moartă a zilei de ieri

făclie a satanei sub piele sub oase
izbește pântecele să ne-ndoim genunchii
izvoarele-nsetează în soare nemilos

putem șterge numai ceea ce nu am născut
rătăcesc
prin sufletul lucrurilor cu radiera
ca un masochist automutilându-se îmi înfig
în nări amprente de rozarium

delirez tremurat ca un ocean pe care corăbiile
îl iau în râs spintecându-l ce copil erai jack
ce copil cu briceagul tău de plastic albastru

încotro vene deșirate ale orizontului zeii
neamurilor păgâne nu sunt demoni
sunt oameni –
demonii mor o dată cu templele lor

fructele coapte cad în mizeria lumii
jack n-a tăiat pomii nevinovații pomi roditori
e tânără acea sălbăticiune care nu se sperie
de colții inconștienților ogari de vânătoare

seva cuvintelor tămăduiește sau otrăvește
întocmai plantelor de pădure alinând trupul
și eu am fost în arcadia artistule leacul
mi-a înfiorat nebunia lucidității

oamenii învață papagalii să cânte
(sărmane păsări neînțelegând nimic)
limba rătăcește în limba zeilor care
nu le-au dăruit ei harul vorbirii

cu toate cântă eu nu cânt trec mut
prin negrele văzduhuri ca un soare
prin sufletele idolului neatins
de dorințe și vise mizere

în fiecare zi printre demoni și temple