Bogat mă vreau pe-o scară a ființei,
Dar mă afund în propria-mi durere.
Înțepenesc în scheme austere,
Iubesc sclavia, sora neputinței.

Nu mă disting prin rang și prin avere
Și nici prin rugul aprig al dorinței.
Lovesc tăcut în poarta cuviinței
Ce nu-mi primește bruma de plăcere.

La colț de gând rămân cu mâna-ntinsă,
Dar nu primesc obolul așteptat.
Pășesc timid, cu patima învinsă,

Dar am decis să urc eliberat.
Sparg sticla-n care mintea mea e prinsă,
Din cioburi să compun un trup curat.