De parca as mai fi trait acest templu
zvacnitor prin tamplele lunii albe
prin care si zeii se grabesc sa zboare
desprinzandu-li-se soaptele
peste amagirile toate ,
vreascuri din flori imi cad pe aripi ,
sfintele voci ard tamaie
iar o pasare trece alaturi de timp
dincolo de nazaririle mele finale ,
impresia de deja-vu atarna mai departe
de vena mea cava , innodata prea mult
in emotia rasturnarii secundei in ceva
sclipicios , mult prea luminos
pentru vidul ce-mi cuprinde nefiinta .
Dorul se zbarleste din toti rarunchii
dincolo de zambetul paradisului inchipuit
si ca sa-mi intareasca lacrima
se desface poezie din cuvantul secerat
de prea multe ori cu rimele albe ,
fascinat , ma trezesc parfumat
de caderea ploii cu care lacrimeaza
sufletul tau ,
ma ridic peste ritm ,
imi desfac bratele
cu care parintii ma mangaie-n somn
si plutesc pe valurile tale
curcubee bizare ...
!