Dragă Tudor Arghezi

Nu știu de ești,
dar eu îți scriu,
de-a pururi viu,
tu mă auzi,
din bolți cerești.
Că stai pe-un nor,
dar la subsori
și-n cingători
ramuri de duzi
ai mărțișor.
Că eu sunt mic
și coamă creață,
ca a lui Zdreanță
ce tu i-ai dat,
am înc-un pic.
Nu-s un tâlhar,
în asfințit,
nepedepsit,
cu gând curat,
te citesc iar.
Ai miere-n vers,
ca o albină,
îmi e grădină,
înalt palat,
scrisu-ți ales.

Aș vrea să-mi spui,
chiar la urechi,
de ce-s perechi
și cioc în cioc
vrăbii hai-hui.
Că mă tot scoală
și-mi dau ocol
glas rostogol
de ventriloc
și ciripeală.
Iar până mâine
e zarvă mare,
dulăul sare,
de vrăbii paznic,
tocmit la pâine.
Și-așa mi-e ciudă
că doarme bine,
fără de mine
sforăie casnic
o mâță blândă.
Se-oprește larmă
numai o clipă,
târșind aripă
e Gâri-Gâri,
cu glasul armă.
Iar după gâscă
mă toacă-n creier
un pui de greier,
precum catârii
băgați în cușcă.
De melodie
tresare iada
răstoarnă lada,
cu vuiet mare,
a nebunie.
Cântă și cucul
cântec aiurea,
sună pădurea
de clocitoare
e plin iar nucul.
Când e pe-afară
liniște dulce,
vine, se duce
prin sat o babă
facându-și cruce.
Prea face larmă
și-i vai de mine,
trezește bine
cu vocea-i tablă
în loc s-adoarmă.

Și somn îmi este ,
de dimineață
îmi cresc pe față,
neodihite,
vise poveste.
Zgomot mă calcă
și nu pot ține
litere fine,
încremenite-n
a ta prisacă.
Rog ia o tură
la tine-o dată
grădina toată,
să-mi scap odihne
de țipătură.

Gândul micuț
ți-l las în dar,
ca-ntr-un cuibar
mult împlinit,
doar un bănuț.
Și când din ceriu
te uiți în jos,
mulțam frumos
că-mi fac somn iar.

Cu drag, Tiberiu

1 Iunie 2004

copilărie de
Tiberiu & Daniel Bratu