scrii strîmb mereu plictisitoare
aceleași forme care te străpung adînc în pîntec
un roșu vermillion
care nu doare
pe albul fiecărui os
mereu aceleași linii obsesiv echidistante
scrii odios
am încercat să trag mereu cortina
peste abisul tău edulcorat
peste meschinăriile savante
dar te scufunzi elaborat
șoptind mereu răscolitor andante

scrii imposibil ca o prăbușire
temeri deșarte îți călăuzesc nefericirea
priviri mioape
șoapte de iubire
vieți pierdute
sfîșietor destin în noapte
scrii versuri slute
un fel de început de tragedie
acest rondel fărîmițat
al melopeei delirante
un vis atît de erodat
șoptind mereu răscolitor andante

scrii cu tristețe fără margini
poemul redundant al mandarinelor albastre
apoi îmbrățișezi
aceleași pagini
dincol’ de punct
un mozaic cu păsări plante
scrii defunct
metaforele se retrag
în ritm ciudat
e noaptea agoniilor dansante
zîmbești aproape nesperat
șoptind mereu răscolitor andante