Zeu hain, destupă cetluitele butoaie.
Vreau să beau, în hăul burții să arunc
Vinul timpului ce genunchi îndoaie,
Căci m-a săgetat cinstitul prunc.
Inima se zbate, cu nimic se-ogoaie,
M-a privit țiganca cu ochiu-i adânc.
Arsu-m-a, perfidă, până-n măruntaie,
Din senin, otrava agerului țânc.
Și-acum stau nemernic, las să mă înmoaie
Surioara ploaie, tropotind năuc
Peste iarba verde scrisă în noroaie,
Înecând ogoare,-n case dând buluc.
Voi să piară dorul ca o vânătaie,
Când o pupă maica, puiului uituc.