Sunet de neon la margini de catedrale arse.
Speculând viteza, ne uităm la oraș,
fascinați de mizeria în care decade.
Printre pasageri, ne aflăm și noi, orbi.

Pierduți în monofrecvență urlăm spre un al doilea tu.
Dintre edificii se nasc umbre anti-neonice,
multiplicate până la groază, din muțenia urbană.

Nepotrivit, deplasat între cataracte abisale,
Neon se naște din nou și din nou,
marcând timpul cu interferențe electrice,
descompunându’l până la sacadat.

Mortificați în ne-mișcări succesive,
copii ai Lui, construim
zgomotul unei lumi viitoare, abstractă prin paloarea ei,
izbim vechile simboluri de ziduri
proiectate în fluxul unor delirante goliciuni.