Locuiesc în lună.

Vă rog, domnule polițist, dacă ling praful de pe Calea Victoriei,

imi permiteți să zbor în loc să conduc?

Nt, raspunse Fulgerică Polițistul cu limba înmuiată în sîngele carosabilului,

storcîndu-și ăn ceai lămîia

care-mi creștea în parbriz,

(trei sticle de whisky și un cartuș de Kent ar fi suficient, imi șopti el),

sărută cîinii vagabonzi, adoră semnele,

unghiul de 45 de grade de la parcarea laterală,

să nu-ți lipseascp crucea nudului de pe bord,

dp prioritate urinei care curge spre șanțul din dreapta,

ocolește rahatul de cîine, fii rea, bagă-te, hai, acum, chiar acum!

Și deodată iși dădu seama că decolasem demult și eram deja deasupra norilor.

Așa că m-a picat din nou, fără să privească cerul.

El nu se opri nici o clipă să asculte vîntul.

Și nici nu se transformă în fulger adevărat.

Aș putea spune despre Fulgerică : îi lipsea un nasture.

Pur și simplu deschise portiera și se prăbuși în mare.

Si chitanțierul odată cu el.

Așa că m-am marcat cu admis pe fișă.

Atenție pasiunea mea e accidentul.