La Margareta Faust se gândește,
La părul ei pe trup de-mpătimire
Și-ndurerat de pofte și iubire,
Cu ochi perfid o clipă îi cerșește.

Iar Cleopatra pe Antoniu mire
Visează să-l primească și-l dorește.
La inima lui Cezar ce sfârșește
Visează Brutus, cel aprins din fire.

Ce hău profund, ce patime ucise,
Ce năluciri de trist corăbier,
Ce frunct pierdut în spaime interzise !

Pământ molâu ! Nimic de foc și fier !
Doar o-mpletire veșnică de vise
Rămâne lumea mea, până când pier.