Þesătura acestui timp simetric se deșirase
ne priveam arahnofobic printre ochiurile-i băloase
încercam să ignorăm spaimele cu voie si fără de voie înfigând în pupile secunde
pe când firele transparente ne țeseau la întâmplare
amintiri cu motive florale sau mortuare


pe torsul rotunjit al pământului lanul de maci ademenea lanul de mentă;
ne era lehamite să mai salvăm lumea, natura sau aparențele
poate pentru că mai aveam doar o singură dureroasă amprentă
și un singur nume la care să răspundem prezent
dansul luminii făcea din noi altceva, neașteptat de strident;
între timp cineva ne număra penitențele
și se ruga să greșim
să ispășim
să ne întoarcem din morți.

ne păsa doar la începutul toamnei când erau funigei
care împleteau aerul tău strălucitor cu aerul meu

ne păsa doar când acest păianjen cu cruce
devenea pentru o clipă fiul lui Dumnezeu…