Ion si cu Maria de-o vreme se iubeau
in fiecare noapte o poezie isi dedicau
Se srutau timid pe obrajori
Si adormeau cuminti prinsi de fiori

Dar intr-o zi Ion rau se mai supara
Ascultand "Parazitii" in mintea-i se ivira
Mai multe feluri de a o pedepsi pe Ea
Si se gandea ca la noapte le va aplica

Ziua trecu fara sa-si vorbeasca
Ion astepta nervos ca noaptea sa soseasca
Pe iubita lui Maria sa o pedepseasca

Iar cand Maria lui acasa sosi
Fioros Ion pe patul negru o tranti
Si deasupra fetei speriate se napusti

Cu-o sfoara veche el o lega de pat
Pe ochi ii puse o esarfa roz perlat
Si bucuros de ce facu, el i-a strigat:

- Ei acum iubita mea sfioasa
Cu privirea ta pioasa
Sa te vad cu o mai dai intoarsa

Dar ea zambind cu strengarie
Zise-n sinea-i : Hm, mai sa fie
Nu credeam sa am asa o bucurie

Si-apoi catre Ion ea spuse-n soapta
- Vai mai Ioane sunt asa de speriata
Incat simt cum ma tulbur toata

...............................................

Dar ce-au facut ei mai tarziu
Prefer sa nu va mai descriu
Va las pe voi sa mergeti mai departe
Cu gandul vostru spre acele fapte.