rostul lucrurilor
expiră în rafturile triajului zilnic
plecările se fac pe furiș
undeva într-un viitor
bănuit de trecut
lumina de la capătul tunelului
ispitește aceiași fluturi obosiți
crispați în metamorfoze perpetue
agonizante

semnele vremurilor
osificate în inerția așteptărilor noastre
cheamă iubiri meschine
idealuri avortate
ambiții risipite în derizoriu
limba strîmbă a ceasului gării
indică un timp prăbușit sub propria greutate
singurătatea pătează sufletele
trecătorilor fără umbră
amorfi

rămășițele cuvintelor
ofilindu-se în rictusuri triste
mimează direcții absurde
am inventat timpul perfectului ambiguu
nefericirea deschide casa de bilete
încă o noapte în cușeta
apocalipsei