E atâta pace-n cimitir
Și liniște odihnitoare
Că-n fiecare cruce-i parcă
Un strop de moarte îmbietoare.

Pașii răsună singuratici
Pe aleile cu dale vechi,
Căci printre miile de morminte
Nu văd pe nimeni stând de veghi.

Azi nu e nimeni să se roage
La căpătâiul celor duși
Și doar castanii-și lasă floarea
Deasupra sorilor apuși.

Din sufletele de-altădată
Adie tăceri parfumate;
Poate că-i aici grădina
Paradisului din moarte?

În sânge-mi ard sentimente
Bolnave de melancolie
Și simt în suflet, implacabil,
Dorul de moarte cum învie.