Demult, cu o oglindă prin landele furate
De olandezii care pe Vânt l-au înhămat
Mașinilor cu brațe și scâncete ciudate,
Să lupte cu Oceanul pe câmpuri revărsat,

Trecea cu chef de șagă un Till cu minte brici.
Se arăta-nțeleptul în târguri, iarmaroace
Pe peste tot pe unde se-adună mari și mici
Să cumpere, să vândă. În crâșme poloboace

Pecetluind cu vin contractele cinstite
Strângeau pe negustori. Și-artiști de fel și fel
Grăbeau să se-nființe, iar Till pe negândite
Venea cu oglinjoara. Mânjiți de ostropel,

Burghezii hieratici cu bărbile albite
De ale bursei treburi, râdeau în gura mare
Și suspinau-năuntru, aflând pe nevoite
Că nici ei nu sunt altfel decât un orișicare.

Am luat și eu oglinda, puțini s-au mai găsit
Să înțeleagă tâlcul ascuns în chipul lor.
Nu-s înțelept ca Tillul și repede-am pățit
Ce prea ades se-ntâmplă. Din vajnic vânător

Am devenit vânat. C-am îndrăznit ‘nainte
Să-ți ies. Și chipul tău, de antică zeiță
Statura-ți, pielea albă și ochiul necuminte,
Râsul cu susur vesel și-un fir de romaniță

Ascuns în părul tău m-au fermecat pe dată.
Și-acum trudesc becisnic, închis în beciul rece.
Vreau să găsesc licoarea de alchimiști uitată,
Ca să mă fac oglinda ce-ades prin față-ți trece.