O mână viguroasă, temătoare,
Alintă pânza care prinde viață,
Îi soarbe visul alb și o răsfață.
Așa se naște-n lume înc-o floare.

Câte culori mă prind și mă învață
Născute sunt din sete de candoare.
Le risipești în clipe temătoare
Pe pânza vremii, unică prefață.

Iar pânza roditoare, încă vie,
Născută e doar pentru a-ți sluji
Eterna trudă, patimă, sclavie

De a lăsa un semn, de-a dăinui.
Sărut această mână care știe
Etern să-și mute rostul între vii.