tacerea era
poate ultimul avatar al suferintei asteia lase
ce se intrupase demult
intre cer si pamant.
lumina zacea putrezita de timp
undeva la un capat al vietii
plangandu-si
diminetile
si serile
si noptile care nu erau ale ei.
am fi putut considera de asemenea
ca mainile si picioarele si cuvintele
isi bat joc de noi
si de toamna asta
fara personalitate,
fara stil,
fara culoare
care venise nechemata de nimeni,
nesimtita de nimeni,
total bolnava si asentimentala.