Îți simt mereu stelele dincolo de noapte,
În tâmple,
Nu le mai știu ascunde ziua…
Hai să lăsăm șiragul clipelor inimii datorie
Până când contopite în alb
Mâinile vor ști să lase urme de cer
Pe stinsa lutului trăire!

Mi te-ai oprit rază de soare
Pe pleoapa stângă?...
Rămâi aici, voi învăța să privesc lumea
Cu sufletul!
Ce dulce balsam îmi e ploaia
Când împreună sortiți curcubee!

De atât preafrumos astăzi nici nu mai știe de ieri,
Pașii tăi nu mai au rost să dea depărtării,
E întocmai cum se întâmplă
Copiilor când adorm îmbrățișați:
Fără de zbucium,
Visează că nu se vor mai trezi vreodată.