am părăsit cu cinci corăbii blestemate portul sfânt
spre “țara aromatelor” și a nopților lucind de aur
ole! ole! scandau amintirile viitoare dintre valuri
doar marea mă privea orizontal și roșu ca un taur

vino am acoperit stâncile te vei lovi numai de mine
nici nu te vei lovi măcar – vei ricoșa peste speranțe
valuri oglindite în aerul viu

înfigeam vele în greabănul cerului ca o cocoașă de înger
mă uscam de așteptare destupam pustiam butoaiele de rom
creștea în mine un arbore care sorbea cu lăcomie toate apele
mai puțin șarpele care înghițea visele și setea mizerului om

pe sub chip durerea poartă oasele tale – te-ai lovit?
pescărușii rup cu ghearele conturul distanțelor verzi
stâncile rămân albe fără tine

mă amețea strajnic tangajul sau numai culoarea orizontului
ca într-un glob de sticlă îmi apăreau nemaivăzute catarge
striveam în strigăte de victorie eșecurile mele firave
însoțindu-mă albatroșii pășeau cerurile cu aripi oloage

sau poate e doar sarea valurilor dezbrăcată de soare
de apă ca de o inimă rea fluturii sunt fachiri colorați
trec desculți pe cioburi de liniște

invalizi am ajuns în orașul de piatră zidit în inimă de copil
tăiat în insulă cu topoare de cuarț și cu semne de cremene
oamenii aici aveau o umilință frumoasă de piele curată
aveau mâini și picioare însă jur că nu puteau să ne semene

lumina le-a incendiat aripile ziua este numai o făclie
a căderilor brațele mele și-au întins plasa iubindu-și
ca un păianjen victimele devorate

își scriau lumea pe munți cu ființe cu stele păsări și plante
se recunoșteau între ei după miezul ideilor și al sunetelor
zilele erau fâșii din piele de cerb tăiate cu frunză de agavă
cu dungi decupate după silueta și umbra neștiută a tunetelor

am desenată lumea în ochi pe spate o cruce neagră
vino am acoperit stâncile și trandafirii au scos spini
parfumați întru căderea ta

înviasem o clipă vraja s-a rupt i-am sfârtecat în coarne de taur
nu am venit să lucrez pământul ca plugarii, visez să mă îngrop în aur