veacul panaramelor a apus credeam
ieri
încă mai visam că jocurile electronice
vor face uitată pațachina
încă mai credeam că mașina
va suci florii soarelui capul
către nord

“viața: o scenă” (zicea poetul).
poartă fiecare în spate clădirea unui teatru:
de capitală sau de provincie
sunt scutiți de bilet invalizii de gradul I –
cel mai bine în viață e să te faci
însoțitor

- cu un orb și tu
și eu tot un orb
ieri am venit cu unul
care nici nu auzea
îmi ținea mâna
în dreptul inimii
pentru a simții emoția
râdea des
plângea și mai des
nu puteam respira
în ritm cu el am zis
“slavă domnului!”
că ne-au dat:
“afară!”

astăzi știu veacul panaramelor
n-a apus
pe sub arcada citadinelor căruțe
e-o scenă de un roșu-brun adânc
doarme-o zeiță peste sânul stâng
empatizând cu lumea