Enigma...

Nu am știut nicicînd,
Că-n ochii tăi adînci,
Se-aprinde-o stea și o dorință.
De unde pot și eu să știu,
Că-n tine arde de viu,
O flacără de-a tîta timp nestinsă.
Te văd mereu visînd,
Și cu visul tău zburînd,
Mă duci, spre-a ta inimă aprinsă.
Si iată-acum cînd am aflat,
De iubirea ce-o porți cu drag,
Am ințeles, că ești a mea tu fericire.
Aș vrea acum să te găsesc,
Să-ți spun și eu că te iubesc,
Ca știu patima și tot ce zace-ntine.
Acum gîndirea mea-i furată,
Și inima mii frămîntată,
De iubirea ce inflorește-n mine.
Cu tine-n vis calătoresc,
Cu tine-n inimă eu mă trezesc,
In fața ochilor, te am eu doar pe tine.
Aș vrea ca noi sa ne iubim,
Unui, altuia sa ne șoptim,
Zi și noapte, doar cuvinte de iubire.
Că nicicind nu ne vom desparți,
Că împreună noi vom fi,
Și vom trai în culmea fericirii.
Pe toate să ni le iertăm,
Și împreuna să ne plimbăm,
Prin misterioasa lume, a iubirii.